Un văl de lumina mi-aprinde dorinţă
Eterna iubire să-mi intre-n fiinţă
Cu săgeţi ma priveşti
Ca un mort din iad
Parc-ai vrea să-nsufleţeşti
Insă de m’atingi,eu cad.
Urcă-nspre mine
Pe trepte de pământ
Căci sa m-arunc imi vine
La tine în mormânt…
Planeta trepideaza
Şi bulgări mă dobor
A trecut de-amiază
În tine o sa mor..
_Salvează-mă de mine!!
Spre stele am strigat
_Nu-mi da o-asa iubire!
Pămantul a oftat…
Rădăcini de substanță picurată cu visuri și praf de stele îmi împăienjenesc lăuntrul.
Venele mi se transformă în brațe de copaci plini cu sevă.
Voi tăia o ramură din copacul crescut în lăuntrul meu,
Iar cu seva ce va curge, îmi voi lipi cioburile de sentiment
Pe care un sculptor mi le-a spart cu dalta lui de aur.
Voi căuta ca cioburile să încapă în șanțurile minții.
Sper ca după ce îi voi fi tăiat o ramură, substanța va continua să-mi crească sub piele.
Și pielea! Pielea să-mi lucească plouată cu materie,
Până ce degetul Lui va scrie pe pielea-mi udă cu litere de tipar: MEMENTO MORTIS.
Translucid 